Ce regim fiscal au in 2011 tichetele de masă ?

1
90

In Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111/11.02.2011, a fost publicat Ordinul ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 959/08.02.2011 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2011.

Astfel, potrivit acestuia – pentru semestrul I al anului 2011, începând cu luna martie, valoarea nominală a unui tichet de masă este de 9 lei.

Potrivit art. 21 alin. (3) litera e) şi art. 48 alin. (5) litera f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal – text integral actualizat – cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii, sunt cheltuieli deductibile, la calculul impozitului pe profit şi a impozitului pe venit.

Impozitarea tichetelor cadou, tichetelor de masa, tichetelor de cresa si a tichetelor de vacanta – click aici

Reamintim contribuabililor că, în conformitate cu prevederile art. I pct. 15 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 – text integral, cu modificările şi completările ulterioare, de la 1 iulie 2010, tichetele de masă acordate salariaţilor sunt venituri impozabile la calculul impozitului pe veniturile din salarii.

Conform art. 296 indice 15 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 – text integral, tichetele de masă nu sunt cuprinse în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii.

Limite de deductibilitate ale unor categorii de cheltuieli la calculul profitului impozabil – click aici

via – www.finantevalcea.ro

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.