Guvernul a aprobat majorarea TVA cu 5%, de la 19% la 24%

4
186

Guvernul a aprobat majorarea TVA cu 5%, de la 19% la 24%, în scopul încadrării în ţinta de deficit bugetar de 6,8% din PIB, a anunţat primul-ministru Emil Boc.

“În aceste condiţii, acordul cu Fondul Monetar Internaţional merge mai departe. Obiectivul nostru este ca miercuri, când se va reuni board-ul FMI – amânat de luni pentru miercuri tocmai pentru a da răgaz României să-şi pună în acord noile prevederi în raport cu decizia Curţii Constituţionale – să avem un rezultat pozitiv de la Fondul Monetar Internaţional şi implicit, după aceea, de la Comisia Europeană, în continuarea acordului pe care România îl are cu structurile internaţionale”, a declarat şeful Executivului.

Guvernul a avut un dialog intensiv cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, astfel încât planul avut în vedere să fie negociat şi pus în aplicare, măsura de majorare a TVA urmând să intre în vigoare începând cu 1 iulie a.c., prin modificarea Codului Fiscal.

A APARUT ORDONANTA DE URGENTA 58 IN ACEST SENSCLICK AICI

„Partea cea mai grea rămâne însă în continuare pe umerii Guvernului, care trebuie să ducă până la capăt procesul de restructurare în sectorul public, să continue măsurile împotriva evaziunii fiscale, prioritizarea investiţiilor şi susţinerea activităţii economice şi, evident, absorbţia accelerată a fondurilor europene”, a adăugat şeful Executivului.

Premierul Emil Boc a subliniat că Guvernul va aborda cu calm, dar cu maximă responsabilitate situaţia actuală şi va corela politicile fiscale cu politica monetară a Băncii Naţionale a României, astfel încât inflaţia să fie limitată şi ţinută sub control, la fel şi cursul euro-leu.

Atât primul-ministru, cât şi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, au subliniat că varianta propusă iniţial de către Guvern de reducere a pensiilor cu 15% era cea mai bună pentru economie şi pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar.

„Am în continuare convingerea că, din punct de vedere economic, soluţia propusă de către Guvern iniţial era cea mai bună pentru România. Spun asta în contextul în care măsura propusă de noi era practic ţintită şi ataca acolo unde era problema – deficitul la bugetul de pensii, ca urmare a derapajelor structurale care s-au acumulat (…) Soluţia pe care am propus-o era singura pe care o mai aveam la dispoziţie; din punctul nostru de vedere o altă soluţie mai bună nu avem în acest moment din perspectiva, repet, a deciziei Curţii Constituţionale”, a declarat premierul Emil Boc.

Susţinând ideea primului-ministru, ministrul Sebastian Vlădescu a declarat că măsura creşterii TVA „în nici un caz nu o considerăm cea mai bună măsură pentru România în momentul de faţă. Am avut un program în care făceam chirurgie. Operam acolo unde au fost excesele şi unde bugetul României o luase razna. Şi acest lucru nu ne-a fost permis. În loc să ajustăm bugetul României în zonele în care el era nesustenabil pe termen lung, acolo unde cheltuielile crescuseră absolut iraţional – în doi ani cu 55% la salarii şi cu 75% la pensii – această capacitate ne-a fost luată şi suntem în situaţia în care majorăm taxele”.

Întrebat de jurnalişti de ce nu s-a mers pe majorarea cotei unice, impozitarea pensiilor sau pe creşterea CAS, primul-ministru a subliniat că dintre variantele pe care Guvernul le-ar fi avut la dispoziţie, majorarea TVA reprezintă cea mai bună soluţie.

Ministrul Sebastian Vlădescu a menţionat că măsura creşterii TVA va aduce la bugetul de stat între 3,5 şi 4 miliarde de lei până la sfârşitul anului în curs si că această formulă a fost deja agreată de Fondul Monetar Internaţional, dar si ca majorarea a TVA-ului va fi inclusă în OUG care s-a aprobat miercuri şi care nu a fost încă publicată.

sursa

Anunțuri publicitare

4 COMENTARII

  1. Am o mica intrebare: pana acum, la TVA 19% ca sa aflu TVA-ul unui produs (avand pretul final) inmulteam acea suma cu coeficientul 15,9664%… Acum la TVA 24% ce coeficient se aplica?

  2. In legatura cu modificarea cotei standard TVA la 24%, daca anterior datei de 1 iulie 2010 se incaseaza 100% dintr-o comanda de bunuri, sub forma de avans pentru care se emite factura fiscala cu 19%, care va fi metoda de impozitare dupa de data de 1 Iulie, cand se va efectua livrarea si facturarea efectiva a bunurilor pentru care s-a incasat avansul respectiv (marfa este produsa in iulie) ?

    Multumesc.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.