AcasăDeclaratii fiscaleDeclaratie notari privind impozitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal (termen...

Declaratie notari privind impozitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal (termen si aplicatie)

Notarii publici care au obligaţia calculării, încasării şi virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal că, trebuie ca până la data de 25 ianuarie 2010, să completeze şi să depună, la organul fiscal competent, „Declaraţia informativă privind impozitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”, formular 208, pentru semestrul II 2009.

Declaraţia va cuprinde tranzacţiile prin care s-au efectuat transferuri ale dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, supuse impozitării.

Declaraţia se depune semestrial la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul biroului notarial, astfel:
– până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare semestrului în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;
– ori de câte ori notarul public constată erori în declaraţia depusă anterior prin completarea unei declaraţii rectificative.

Declaraţia se depune în format electronic, pe suport magnetic sau optic, însoţită de exemplarul listat pe hârtie, semnat şi ştampilat, prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care se poate procura gratuit de la unităţile fiscale sau de pe site-ul ANAF, la adresa www.anaf.ro, sau gasiti linkul direct aici – link.

Dacă, după autentificarea actului sau întocmirea încheierii de finalizare în procedura succesorală de către notarul public, se constată erori sau omisiuni în calcularea şi încasarea impozitului, acestea se vor soluţiona conform procedurii de rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.

Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal stabilit de notarii publici, datorat la bugetul de stat, se declară de către aceştia lunar, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care a fost calculat şi încasat, în formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, care se depune la administraţia fiscală în a cărei rază teritorială se află biroul notarial.

Plata impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal încasat în luna precedentă se face până la data de 25 a fiecărei luni, prin ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul unic de venituri al bugetului de stat 20.47.01.01 „Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire” deschis la unităţile Trezoreriei Statului în raza cărora sunt înregistrate fiscal birourile notarilor publici.

Codurile IBAN aferente contului 20.47.01.01 sunt publicate pe pagina web a ANAF, la adresa: www.anaf.ro

Neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei în termenul legal se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei, conform art. 219 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Baza legală:
– Cap. 8 indice 1 din Titlul III al Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinul comun al miniştrilor Economiei şi Finanţelor şi Justiţiei nr. 1.706/1889/C/2008 privind aprobarea procedurii de stabilire, plată şi rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal şi a modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

sursa – finantevalcea.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!