AcasăImpozite/TaxeExportatorii nu vor mai plăti TVA, de anul acesta

Exportatorii nu vor mai plăti TVA, de anul acesta

Exportatorii nu vor mai plăti TVA din acest an, susţine Mihai Ionescu , preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.

În urma întâlnirii cu ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, exportatorii au fost asiguraţi că măsurile prevăzute în Codul Fiscal vor fi modificate. Singura schimbare făcută de Ministerul Economiei şi Finanţelor până acum se adresează doar exportatorilor care au avut în 2006 un volum de tranzacţii de cel puţin un milion de euro. Aceasta prevede ca rambursarea TVA să se facă printr-un control ulterior.

De la începutul acestui an, exportatorii au pierdut 300 milioane de euro, din cauza aprecierii leului, a mai spus Mihai Ionescu. Iar pierderile nu se vor opri aici! Companiile din industria textilă anunţă o reducere a cotei de îmbrăcăminte, iar în industria mobilei se preconizează noi disponibilizări şi chiar falimente.

Aprecierea leului a dus la pierderi importante pentru exportatori şi, implicit, pentru producătorii români. Dacă procesul va continua, pierderile ar putea ajunge până la sfârşitul anului la un miliard de euro.

Sectoarele cele mai afectate sunt industria mobilei, industria uşoară şi cea chimică.

sursa – www.tmctv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!