Prima modificare din acest an a Normelor de Aplicare a Codului Fiscal – aprobata miercuri de Guvern, aduce o serie de noutati in ceea ce priveste calcularea si facturarea impozitului pe profit, TVA-ului si accizelor. De asemenea, sunt incluse o serie de noi obligatii pentru agentii economici care activeaza in domeniul energetic, al bauturilor alcoolice sau tutunului, iar facturarea in cazul firmelor care lucreaza si in afara tarii are alte reguli. Noile norme stabilesc la 7% dobanda maxima pentru imprumuturile in valuta pana la care sunt deductibile cheltuielile aferente imprumuturilor acordate unei firme.

In ce priveste facturarea, in cazul firmelor care au afaceri in afara tarii, facturile pot fi intocmite in oricare dintre limbile oficiale ale statelor membre ale UE, dar vor trebui traduse in limba romana la cererea autoritatilor de control.

De asemenea, baza de impozitare poate fi inscrisa in valuta, dar, in situatia in care operatiunea nu este scutita de TVA, nivelul taxei trebuie inscris in lei. Chiar daca pe facturi baza de impozitare este in valuta, atunci cand aceasta se inscrie in jurnalele de vanzari trebuie transformata in lei.

La capitolul accize, principalele modificari vizeaza eliminarea obligativitatii ca importatorii de produse energetice sa fie autorizati de Ministerul Economiei. Totodata, pana la finele acestei luni, toti antrepozitarii autorizati au obligatia sa comunice comisiilor specializate de la Finante nivelul garantiei determinate si datele care au stat la baza stabilirii acestui nivel, in vederea actualizarii garantiilor deja constituite. Antrepozitarii autorizati pentru depozitare vor inregistra in evidentele proprii toate operatiunile efectuate privind achizitiile si livrarile de produse accizabile si vor depune lunar la autoritatea fiscala teritoriala in raza careia isi au domiciliul fiscal, cate o situatie centralizatoare a acestor operatiuni.

Agentiile de turism pot aplica cota de TVA redusa pentru schimbul de pachete turistice

Una dintre modificarile aduse normelor se refera la TVA-ul pe care agentiile de turism il percep pentru pachetele turistice pe care si le vand una alteia. Astfel, alin. 2 al pct. 63 din capitolul care se refera la TVA a fost abrogat, astfel ca agentiile de turism nu mai sunt obligate sa aplice regimul normal de TVA pentru pachetele turistice pe care le vand intre ele. Pana la modificarea Normelor, la comisionul care se aplica la pachetele turistice care se vindeau intre agentiile de turism se aplica o cota de TVA de 19%. Acum, agentiile de turism pot opta pentru cota redusa de 9%.

Sursa: Gandul /02.03.2007 – via contabilul.ro

via – http://www.contexpert.ro/noutati.php

M.O.145/28.02.- Hotarare nr. 176/2007 din 20/02/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de calcul al contributiei de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale

Tariful minim de risc corespunde clasei de risc 1, iar tariful maxim de risc corespunde clasei de risc 20.

Tariful de risc, respectiv cota de contributie, are valoarea cuprinsa intre 0,4 si 3,6%, aplicata asupra fondului total de salarii brute lunare realizate. Este stabilit la nivel de sector de activitate – clasa CAEN si este prevazut in anexa nr. 4 din normele metodologice.

Angajatorii care isi modifica activitatea principala, implicit codul CAEN aferent, vor plati cota de contributie aferenta noului tarif de risc incepand cu luna urmatoare schimbarii activitatii principale, in baza declaratiei pe propria raspundere depuse.

La Multi Ani! – tuturor doamnelor si domnisoarelor contabil – vizitatoare ale blogului.
Din partea noastra va uram multa sanatate, fericire si tot ce va doriti.
Numai bine si din partea www.contacafe.ro

astazi – termen limita pentru declaratia 392 si 393.
daca nu ati depus nici 101 si nici pe cea cu cifra de afaceri (platitorii de tva) – faceti-o acum.
nu uitati si de fisele fiscale – termen linta tot azi.

Senatorii au votat scutirea de impozit a profitului reinvestit, potrivit agenţiei NewsIn. Proiectul, iniţiat de liderul Partidului Conservator in 2005, a fost susţinut de PC, PSD şi PRM.
În cazul în care va trece şi de Camera Deputaţilor, noua lege va modifica forma actuală a Codului Fiscal. Scutirea de la plata impozitelor va fi aplicată operatorilor economici şi persoanelor juridice române.
Voiculescu a precizat că prin scutirea de la plata impozitului pe profit nu apar pierderi la bugetul de stat, întrucât vor exista compensări din TVA-ul suplimentar. Nu de aceeaşi părere este şi secretarul de stat în ministerul finanţelor, Cătălin Doică. Acesta a precizat că Guvernului este împotriva proiectului pentru că bugetul de stat nu este capabil să susţină lipsa banilor proveniţi din impozitarea profitului.
Proiectul urmează să intre în dezbateri la Camera Deputaţilor.

Preluat cu acordul NUMERIS CONSULT SRL de la http://www.numeris.com.ro/salarii.htm

Conform art. 40 alin. 4 din CCM la nivel national pe anii 2007-2010 (Publicat in M.Of., partea. A V-a, nr. 5/29.01.2007, in vigoare de la data de 29.12.2006 – data inregistrarii la M.M.S.S.F., potrivit Legii nr. 130/1996) [denumit in continuare CCMUN],

“ (4) Salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007. ”

Prin urmare, de la data de 01.01.2007, salariul minim negociat este de 440 lei. Acest nivel trebuie respectat in toate contractele individuale de munca (cim), dat fiind ca CCMUN se aplica tuturor contractelor de munca, indiferent de angajator, potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) din CCMUN, precum si art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicata.

Dat fiind ca, la art. 40 alin. 1 din CCMUN se prevad anumiti coeficienti de ierarhizare, pe categorii de salariati si in raport cu pregatirea profesionala necesara ocuparii postului respectiv, si pentru ca in practica deja inspectoratele de munca si alte institutii au comunicat in mod cvasi-oficial si abstract obligativitatea acestor coeficienti de ierarhizare, trebuie facute unele precizari.

Astfel, coeficientii de ierarhizare se aplica diferentiat, pe categorii de salariati si in raport cu pregatirea profesionala necesara unui post sau altuia.

Dar, in plus si esential, coeficientii sunt obligatorii numai in unitatile (la angajatorii) unde s-a negociat un salariu minim pe unitate. Aceasta, deoarece art. 40 alin. 2 din CCMUN prevede clar ca “ (2) Coeficienţii de salarizare de la alin. 1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate.”.

Prin urmare, e fara dubiu ca au obligatia de a aplica acesti coeficienti minimi de ierarhizare numai unitatile (angajatorii) care au incheiat un contract colectiv de munca si au stabilit un salariu minim pe unitate.

Vom expune rationamentul acestei solutii:
bullet Cine este obligat sa incheie CCM la nivel de unitate? Niciun angajator.
bullet Cine e obligat sa negocieze CCM la nivel de unitate? Toti angajatorii care au cel putin 21 de salariati.
bullet Cine poate sa incheie negocieze si sa incheie CCM la nivel de unitate? Toti angajatorii, indiferent de numarul salariatilor.

Asadar, trebuie retinut ca doar negocierea este obligatorie anual, iar nu si incheierea unui CCM la nivel de unitate. Aceasta dispozitie respecta intocmai exigentele la nivel international [Organizatia Internationala a Muncii – Conventiile nr. 98(1949) si nr. 154 (1981)]. In lipsa unui CCM la nivel de unitate, se aplica CCMUN (daca nu exista si CCM la nivel de ramura – mai rar; pentru simplificare, admitem ca nu exista la nivel de ramura un CCM). CCMUN prevede anumite limite minime de la care partile pot deroga numai superior, in sensul de interes al salariatului.

Acolo unde CCMUN trimite la CCM negociat la nivel inferior (de regula, la nivel de unitate), acesta nu este aplicabil direct. A se vedea ca si in cazul sporurilor de vechime, al zilelor de concediu suplimentar, al contributiei salariatilor pentru tratamentele balneare si in alte situatii CCMUN trimite la CCM pe unitate, fara a se aplica direct daca nu exista un asemenea CCM !

Deci, daca CCMUN prevede posibilitatea sau chiar obligatia aplicarii unor prevederi, dar conditionat de cuprinderea lor in CCM pe unitate, atunci lipsa unui CCM pe unitate face inaplicabila dispozitia din CCMUN.

In aceasta situatie se gaseste si art. 40 alin.1, raportat la alin. 2 din CCMUN. Aceste texte se inteleg numai impreuna si trebuie respectate ca atare. Or, daca la nivel de unitate nu s-a incheiat un CCM, acest text [art. 40 alin. 1] din CCMUN nu se aplica, iar salariul minim pentru toti salariatii din unitatile unde nu exista CCM pe unitate este cel prevazut de CCMUN, adica de 440 lei/luna. Iar salariul minim de 440 de lei se aplica direct pentru ca CCMUN nu conditioneaza acesta aplicare de existenta unui CCM pe unitate, si in plus legea dispune aplicarea directa (art. 11 din Legea nr. 130/1996).

Faptul ca angajatorul cu cel putin 21 de salariati nu a incheiat un CCM la nivel de unitate tocmai datorita faptului ca nu a initiat negocierile (obligatia initierii negocierilor colective revine patronului-angajatorului), este un aspect care poate atrage cel mult o sanctiune contraventionala, daca fapta respectiva nu s-a prescris deja {Legea nr. 130/1996 – Art. 5. – Neîndeplinirea de către patron a obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (5) [(5) Iniţiativa negocierii aparţine patronului.] şi la art. 4 alin. (1) [(1) În termen de 15 zile de la data formulării cererii de către organizaţia sindicală sau de către reprezentanţii salariaţilor, patronul trebuie să convoace părţile în vederea negocierii contractului colectiv de muncă.] constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 3.000.000 lei şi 6.000.000 lei.}.

Insa, pentru ca legea nu obliga la incheierea CCM ci doar la negocierea colectiva, salariatii nu pot invoca incalcarea vreunui drept din cauza ca angajatorul nu a initiat negocierile, respectiv ca din aceasta ei nu pot beneficia de prevederile de trimitere din CCMUN.

Vazand toate acestea, rezulta cu limpezime ca CCMUN trimite la CCM, iar daca CCM nu exista, nici coeficientii in cauza nu se aplica.

Apoi, pentru ca la nivel de unitate e posibil ca CCM sa prevada un salariu minim negociat pe unitate de, sa zicem, 500 lei, atunci coeficientii trebuie raportati la aceasta suma, iar nu la 440 lei (salariul minim pe tara negociat, la momentul actual). Or, si din acest motiv practica inspectoratelor e nelegala, pentru ca cer ca salariul minim al celor cu studii superioare sa fie – uniform, fara distinctie dupa angajator – de 880 lei. Cand in mod legal ar fi fost sa verifice CCM (care se depune la directiile teritoriale de munca, solidaritate sociala si familie de pe raza sediului angajatorului) al angajatorului in cauza, pentru ca nu cumva salariul concret sa nu respecte coeficientii din CCMUN raportati la salariul de pe unitate. Concret, in exemplul cu salariul minim pe unitate de 500 lei, ar trebui ca salariatul de pe un post cu studii superioare de lunga durata sa aiba minim 1000 lei, iar nu 880 lei. Mai mult, in CCM se pot stabili coeficienti de ierarhizare mai mari decat cei din CCMUN, de pilda 3 pentru cei de pe posturi cu studii superioare de lunga durata, caz in care salariul minim ar trebui sa fie de minim 1500 lei in exemplul luat.

Deci, e evident ca nu se face o aplicare logica si corecta a legii si a CCMUN. Cu certitudine se va dovedi ca, la fel ca si cu atatea altele, aceasta maniera de abordare a legii constituie o scapare mare de administratie, in detrimentul contribuabililor.

Sigur ca, prin aceasta explicitare, se ajunge la o solutie care nu beneficiaza salariatului, dar central aici e sa se respecte legea si, oricum, sa nu se dezavantajeze neintemeiat angajatorii. Iar inspectoratele – sub umbrela apararii drepturilor salariatilor – cer mai mult de la angajatori. Preferabil e ca angajatorii care nu au un CCM la nivel de unitate valabil la data incheierii unui cim, sa ceara ITM sa inregistreze contractul respectiv cu salariul minim de 440 lei, indiferent de studii si categorii. ITM ar trebui sa dea un raspuns scris, intemeiat legal.

Si mai bine ar fi ca, odata cu prezentarea cim pentru inregistrare, sa se prezinte si o adresa oficiala a societatii, in sensul celor din prezenta, pe care sa o inregistreze in asteptarea unui raspuns legal (solutionare in termen de 30 de zile de la depunere).

In fine, dar nu in cele din urma, mai trebuie notat ca CCMUN actual nu este primul care prevede asemenea coeficienti. Si CCMUN din 2005-2006, din 2003, din 2002-2003 s.a. (art. 39 din aceste CCMUN) prevedeau coeficienti de ierarhizare de pana la 1,5, toate incluzand conditia conventiei la nivel de unitate pentru aplicarea acestor coeficienti. Cu siguranta pana acum s-a aplicat corect CCMUN, si doar acum asistam la un derapaj de sistem, probabil pe fondul aderarii la UE, care impune cu necesitate respectarea legii. Dar astfel nu se face decat sa se incalce si textul CCMUN, dar si autonomia angajatorului in zona in care legea nu impune anumite obligatii, ci doar face trimiteri la raportul particular de drept (aici, la raportul colectiv la nivel de unitate). Or, in aceasta materie, exista doar doua obligatii:

1. respectarea drepturilor deja negociate prin CCMUN, nominalizate ca atare fara vreo trimitere la alte CCM;

2. respectarea obligatiei de initiere a negocierilor colective.

In rest, angajatorii sunt beneficiarii principiului consensualitatii si ai celorlalte reguli de drept comun.

Valeriu ZANFIR, jurist, Business Advice & Solutions S.R.L.

“Preluat cu acordul NUMERIS CONSULT SRL de la http://www.numeris.com.ro/salarii.htm“

In Monitorul Oficial nr. 732/28.08.2006 a fost publicata HG nr. 1.052/ 9.08.2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Camerei Consultantilor Fiscali, data in baza art. 14(2) din OG nr. 71/2001(M. Of. nr. 538/1.09.2001), aprobata cu modificari prin Legea nr. 198/16.04.2002 si suspendata a fi aplicata pana la 31 decembrie 2006 prin OG nr. 94/2004, Sectiunea 24 (M. Of. nr. 803/31.08.2004).

Cum s-a nascut aceasta noua profesie libera si independenta de consultant fiscal vom incerca sa aratam in continuare, fiindca istoria mutilarii profesiei de expert contabil legiferata prin OG nr. 65/1994 � aprobata prin Legea nr. 42/1995, modificata prin OG nr. 89/1998 (aprobata prin Legea nr. 186/1999), modificata prin OUG nr. 75/1999, OG nr. 71/2001 � s-a facut gradat, prima data prin OUG nr. 75/1999, aprobata prin Legea nr. 133/2002 si a doua oara prin OG nr. 71/2001, aprobata cu modificari prin Legea nr. 198/2002.

Activitati care au la baza controlul
Dupa 1990, paralel cu sistemul organizat de control al statului, au mai aparut, legiferate distinct in economia romaneasca, si alte forme de exercitare a unor activitati care au la baza controlul, cum ar fi:
– expertiza contabila – OG nr. 65/1994, aprobata prin Legea nr. 42/1995, modificata prin OG nr. 89/ 1998 (aprobata prin Legea nr. 186/1999), OUG nr. 75/1999, OG nr. 71/ 2001 etc.;
– auditul financiar- OUG nr. 75/1999, aprobata prin Legea nr. 133/5.04.2002 si modificata prin OG nr. 67/31.08.2002;
– auditul public – OG nr. 119/ 1999, aprobata prin Legea nr. 301/2002, modificata prin Legea nr. 672/2002 si Legea nr. 84/2003;
– consultantul fiscal – OUG nr. 71/2001, aprobata prin Legea nr. 198/2002.
Aceste activitati se exercita insa de persoane fizice (sau juridice) specializate si atestate, care sunt organizate ca asociatii profesionale cu caracter nepatrimonial: Corpul Expertilor Contabili si al Contabililor Autorizati, Camera Auditorilor Financiari, Camera Auditorilor Publici si Camera Consultantilor Fiscali.
Auditul public este exercitat si de stat prin Ministerul Finantelor Publice in cadrul caruia functioneaza Directia generala a auditului public intern, care are in subordine directiile de audit public teritoriale.
In plus, prin Legea nr. 672/2002 s-au infiintat Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI) – organ consultativ central infiintat pe langa UCAAPI si Uniunea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI), ca unitate centrala responsabila de armonizarea si implementarea principiilor si standardelor de control si audit, care functioneaza in cadrul MFP, in subordinea directa a ministrului finantelor.

Auditul public intern face acum parte din controlul intern.
Ordonanta Guvernului nr. 119/1999 ramane in vigoare pentru activitatile de control intern, control financiar preventiv si control financiar preventiv delegat, iar Legea nr. 672/2002 reglemen-teaza de la 1 septembrie 2002 auditul public intern, ca lege distincta, asa cum este OUG nr. 75/1999 pentru auditul financiar, care a fost modificata prin OG nr. 67/2002 si care a determinat aparitia Legii nr. 672/2002.
La baza tuturor acestor forme de activitate sta insa tot controlul financiar. Nici una din aceste activitati nu poate fi exercitata fara a se efectua un control financiar tematic pentru un anumit obiectiv sau un control de gestiune.
Deci, nici expertul contabil si nici auditorul – financiar sau public – nu se pot substitui controlului financiar-contabil, care s-a organizat primul si fara de care celelalte activitati nu pot exista.
Cu toate acestea, activitatea de audit financiar, reglementata prin OUG nr. 75/1999, aprobata prin Legea nr. 133/2002, se considera a fi un supercontrol independent care nu implica nici control financiar-contabil, nici expertiza contabila, ceea ce nu este corect si loial fata de celelalte doua activitati care s-au nascut inaintea acestuia – controlul si expertiza.

Diminuarea rolului expertizei contabile
Inca de la infiintarea sa prin OG nr. 75/1999, auditul financiar a mutilat activitatea de expertiza contabila definita de art. 6 din OG nr. 65/1994, prin eliminarea lit. c) “efectuarea de analize economico-financiare, audit financiar- contabil si evaluari patrimoniale”; prin Legea nr. 133/25.04.2002 de aprobare a ordonantei s-a mentinut aceasta abrogare.
Insa, Camera Auditorilor Financiari nu s-a multumit cu atat si a emis o noua Ordonanta de Guvern cu nr. 67/31. 08.2002 pentru modificarea si completarea OUG nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, prin care se elimina aproape in totalitate art. 6 – cu exceptia lit. a) – al OG nr. 65/1994 privind activitatea expertilor contabili careia ii mai ramane ca obiect exercitarea activitatii de contabil autorizat cu studii superioare sau medii, dupa caz, nu si de expertiza.
Asupra art. 6, lit. e) din OG nr. 65/ 1994 a mai intervenit si OG nr. 71/ 2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala.

Vom enunta art. 6 din OG nr. 65/ 1994 comparativ cu art. 3 al OG nr. 67/2002 de modificare a OUG nr. 75/ 1999 si art. 17 al OG nr. 71/2001:

1. Art. 6 din OG nr. 65/1999 initial:
“Art. 6. – Expertul contabil poate executa pentru persoanele fizice si juridice urmatoarele lucrari:
a) tine sau supravegheaza contabilitatea si intocmeste sau verifica si certifica bilantul contabil;
b) acorda asistenta privind organizarea si tinerea contabilitatii;
c) efectueaza analize economico-financiare, audit financiar-contabil si evaluari patrimoniale;
d) efectueaza expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice in conditiile prevazute de lege;
e) executa alte lucrari cu caracter financiar-contabil, fiscal, de organizare administrativa si informatica;
f) indeplineste, potrivit dispozitiilor legale, atributiile prevazute in mandatul de cenzor la societatile comerciale.”
Din acest text a fost abrogat oficial, prin OUG nr. 75/1999, lit. c), iar prin OG nr. 71/2001 si lit. e).

2. Art. 17 din OG nr. 71/2001 aprobata prin Legea nr. 198/2002:
“Art. 17. – Consultantii fiscali si societatile comerciale de consultanta fiscala pot desfasura, pe langa activitatea de consultanta fiscala, cu respectarea conditiilor prevazute de actele normative in materie, si activitati de:
a) expertiza contabila;
b) audit financiar;
c) instruire si perfectionare in domeniul fiscal.”

3. Art. 3 din OUG nr. 75/1999 modificat prin OG nr. 67/2002 (M. Of. nr. 649/31.08.2002):
“Art. 3. – (1) Auditorul financiar este persoana fizica sau persoana juridica ce dobandeste aceasta calitate in conditiile prezentei ordonante de urgenta.
(2) Auditorii financiari persoane fizice sau persoane juridice, care au dobandit aceasta calitate si sunt membrii ai Camerei Auditorilor Financiari din Romania, in exercitarea independenta a profesiei pot desfasura:
a) activitatea de audit;
b) activitatea de audit intern;
c) activitati de consultanta financiar-contabila si fiscala;
d) activitati de asigurare a managementului financiar-contabil;
e) activitati de pregatire profesionala de specialitate in domeniu;
f) activitati de expertiza contabila;
g) activitati de evaluare;
h) activitati de reorganizare judiciara si lichidare.”
Dupa cum se vede, prin OG nr. 71/ 2001 nu s-a abrogat din OG nr. 65/ 1994 numai lit. e) referitoare la lucrari cu caracter fiscal, asa cum se spune in finalul ordonantei, ci si lit. d) si c), fara obligatia ca pentru profesia de consultant fiscal sa se ceara expres si atestarea prealabila de expert contabil sau auditor financiar, fiindca consultantul fiscal face si expertiza contabila (lit. d) din OG nr. 65/1994), si audit financiar (lit. c) din OG nr. 65/1994), iar prin OG nr. 67/ 2002 de modificare a OUG nr. 75/1999 s-au abrogat toate literele, cu exceptia lit. a), din OG nr. 65/1994, fiindca auditorul financiar face acum activitatile art. 6, lit. b)-f) din OG nr. 65/1994.

Autor: expert contabil Virginia GRECEANU

Criticile si semnalele emise de mediul de afaceri cu privire la dificultatile de interpretare sau de aplicare a anumitor prevederi din noua Lege a societatilor comerciale au determinat Ministerul Justitiei sa initieze un proiect de modificare a Legii nr. 441/2006, aflat acum in curs de avizare. Acesta ar urma sa fie promovat prin ordonanta de urgenta, in termen de doua saptamani.

“Legea, in intreg, nu poate fi modificata, deoarece cuprinde elemente de drept comunitar care au devenit obligatorii o data cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Se pot modifica doar unele prevederi ale legii”, a declarat Claudia Rosianu, consilier juridic in Ministerul Justitiei, la o dezbatere privind acest act normativ organizata la Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti. Pentru prevederile obligatorii, in special pentru cele care vizeaza schimbarea structurii consiliilor de administratie, ministrul Justitiei va acorda, prin aceasta noua modificare, un termen de gratie de sapte luni pana la care firmele existente sa isi poata rezolva situatia, pentru a se conforma legii.

Urmeaza o criza de administratori

Principalele nemultumiri ale reprezentantilor oamenilor de afaceri au fost legate de obligativitatea desemnarii unui administrator independent si de termenul scurt pe care l-au avut la dispozitie pentru adoptarea noilor prevederi. Ei au mai apreciat ca actul reprezinta o imixtiune a statului in administrarea unei afaceri private si ca include prevederi birocratice, ce determina cresterea costurilor firmelor. “Tocmai acum, cand ne confruntam si cu o criza a fortei de munca in general, statul creeaza in mod artificial si o criza a managerilor si a administratorilor, a aratat unul dintre patroni. Majoritatea directorilor si a administratorilor pe care ii am mi-au spus cat se poate de clar ca prefera sa isi dea demisia decat sa renunte la contractul de munca in favoarea unui contract de mandat. Oamenii au rate de platit la case si nu-si permit sa se joace cu banca. Acestea sunt aspectele practice de care ne izbim acum”. In plus, patronii sunt ingrijorati de faptul ca registrele comertului nu le vor primi bilanturile daca nu dovedesc ca s-au conformat in intregime legii si ca si-au modificat, in consecinta, actele constitutive ale firmelor.

SRL-urile nu sunt afectate semnificativ

Reprezentantii institutiei care a initiat si coordonat proiectul au raspuns, in schimb, ca schimbarea structurii consiliilor de administratie, care este necesara, se va putea face in timp de sapte luni, iar registrele comertului sunt obligate sa primeasca bilanturile, intrucat situatia financiara nu are nici o legatura cu prevederile de principiu. Ei au mai precizat, de asemenea, ca modificarile contestate de patroni vizeaza introducerea unui mod de guvernare corporativ pentru societatile mari si nu afecteaza in mod semnificativ SRL-urile. De altfel, pe site-ul Ministerului Justitiei, la capitolul Elaborare de acte normative, se gaseste intreg proiectul cu modificarile si completarile ce urmeaza sa fie aduse legii, pentru a se intelege mai bine cum sa se aplice noile prevederi.
Un exemplu graitor ar putea fi modificarea adusa alineatului 3 al art. 1961, care acum spune cat se poate de clar: “Asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societatii cu raspundere limitata al carei asociat unic este”. In schimb, daca alineatul (3) al articolului 1371 se modifica explicit: “Pentru indeplinirea mandatului, administratorii nu pot incheia cu societatea un contract de munca”, imediat dupa acesta se adauga un alt alineat (31), cu urmatorul cuprins: Cu toate acestea, calitatea de administrator poate fi cumulata cu cea de salariat al societatii, in cazul in care persoana desemnata ca administrator urmeaza sa exercite efectiv atributiile specifice atat calitatii de administrator, cat si cele corespunzatoare functiei salarizate. In caz contrar, contractul individual de munca se suspenda. Oricum, pana maine, oricine este interesat mai poate transmite observatii si propuneri privind proiectul mentionat, in scris, pe adresa Ministerului Justitiei, pe fax la numarul 021/318.33.09 sau pe e-mail: [email protected] .

click pe link – http://www.contacafe.ro/topic11212.html
am ajuns la jumatate cu notele explicative.

Cei aflaţi în situaţia de a citi – poate numai din simplă curiozitate – noua formă a Codului fiscal ajung să spună la unison „am citit prima frază şi n-am înţeles nimic“. Şi, reţineţi, vorbim de un text de lege care ar trebui să fie accesibil tuturor, în sensul în care modalitatea de stabilire şi de încasare a creanţelor fiscale trebuie să fie suficient de clară şi precisă pentru toţi contribuabilii vizaţi.

De altfel, nu doar cei care citesc ocazional acte normative au probleme în a descifra noul cod fiscal. Persoane cu mai mult exerciţiu şi chiar cu mai multe cunoştinţe în domeniu se descurcă greu în hăţişul de fraze lungi şi întortocheate ale codului. Prin comparaţie, Codul de procedură fiscală este mai „aerisit“ şi mai uşor de parcurs.
Să fie vorba doar de nepriceperea legiuitorului în a formula textul normativ? Şi da şi nu. În primul rând, este evident că problematica fiscală este acum mult mai complexă. Cel puţin din punctul de vedere a TVA, lucrurile s-au complicat exponenţial – paradoxal tocmai pentru a asigura libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor.
Pentru a avea o imagine mai clară asupra acestei comlexităţi despre care vorbeam, este suficient să aruncăm o privire asupra situaţiei celor care, înainte de 2007, erau numiţi „neplătitorii de TVA“. Ne referim mai exact la acele persoane juridice impozabile (care derulau operaţiuni impozabile din punctul de vedere a TVA), dar care nu erau înregistrate ca plătitori de TVA, beneficiind de un regim derogatoriu special. Respectivul regim special de scutire se putea obţine în momentul înfiinţării firmei, dacă se estima o cifră de afaceri sub plafonul de 200.000 RON.

Ce aduce anul 2007 atât pentru foştii „neplătitori de TVA“, cât şi pentru cei care pot şi doresc să aplice acest regim începând cu acest an? Iată mai jos câteva aspecte care trebuie reţinute. În primul rând, cei aflaţi în regimul special de scutire poartă numele de întreprindere mică.
În al doilea rând, plafonul până la care se poate beneficia de regimul special de scutire (prevăzut la art.152 din Codul fiscal) este de 35.000 de euro. Echivalentul în lei se stabileşte la începutul fiecărui an calendaristic, la cursul comunicat de către BNR, şi este valabil pentru întregul an. Pentru 2007, la un curs de început de an de 1 Euro=3,356 lei, rezultă un plafon puţin peste jumătatea celui anterior. În aceste condiţii, toţi cei care au depăşit acest nou plafon au obligaţia de a se înregistra în scopuri de TVA în conformitate cu prevederile art. 153 din Codul fiscal în termen de zece zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit. Atenţie însă! Nu doar plafonul s-a modificat, ci şi modalitatea de stabilire a cifrei de afaceri, care se constituie acum din valoarea totală, exclusiv taxa, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere şi o parte din operaţiunile scutite fără drept de deducere, dacă acestea nu sunt accesorii activităţii principale. Sunt excluse din calcul:

• Livrările de active fixe corporale sau necorporale;
• Livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform legii.
O altă noutate în stabilirea plafonului este recalcularea acestuia în funcţie de data înfiinţării firmei. Astfel, plafonul de scutire se determină proporţional cu perioada rămasă de la înfiinţare şi până la sfârşitul anului, fracţiunea de lună considerându-se o lună calendaristică întreagă.

Achiziţia intracomunitară este definită în Codul fiscal

Regimul special de scutire nu este însă unul absolut. În anumite condiţii, întreprinderile mici sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA. Astfel, în cazul în care efectuează achiziţii intracomunitare peste plafonul prevăzut de lege de 10.000 de euro, acestea au obligaţia de înregistrare conform art.1.531. Codul de înregistrare în scopuri de TVA obţinut în aceste condiţii nu va putea fi comunicat pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate către alte persoane, acesta fiind comunicat altor persoane numai pentru achiziţii intracomunitare. Mai mult, în timp ce comunicarea este obligatorie pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri, ea este opţională atunci când întreprinderea mică este beneficiara anumitor servicii prevăzute de lege. Achiziţia intracomunitară de bunuri este definită distinct în Codul fiscal şi anume la art.1.301. De asemenea, Codul fiscal explică în detaliu modul în care se stabileşte plafonul de achiziţii intracomunitare, la art. 126. În cadrul acestui din urmă articol sunt prevăzute cele două situaţii posibile privind înregistrarea, respectiv:
• Înregistrarea numai în condiţiile depăşirii plafonului de achiziţii.
• Înregistrarea pentru toate achiziţile intracomunitare, indiferent de valoarea acestora.
Deşi aparent între cele două situaţii nu există nici o legătură, în realitate lucrurile stau altfel. Asta pentru că înregistrarea de care vorbim este, prin definiţie, una temporară şi are în vedere anumite operaţiuni. În situaţia în care aceste operaţiuni nu se repetă sau în caz că da, valoarea acestora este sub plafon, contribuabilul are posibilitatea de a anula înregistrarea. Dacă nu solicită anularea după trecerea termenului de valabilitate a înregistrării şi continuă să realizeze achiziţii intracomunitare, chiar dacă sub plafonul prevăzut de lege, se consideră că persoanele în cauză şi-au reexercitat opţiunea în sensul aplicării regimului normal în ceea ce priveşte achiziţiile intracomunitare.

Referitor la valabilitate, înregistrarea făcută de către o întreprindere mică în condiţiile art. 1.531 rămâne valabilă pe perioada până la sfârşitul anului calendaristic în care a fost depăşit plafonul de achiziţii şi cel puţin pentru anul calendaristic următor. Abia după aceea se poate exercita opţiunea de anulare, dacă sunt îndeplinite condiţiile în acest sens.
În mod concret, Ordinul nr. 2.224/2006 stabileşte procedura de înregistrare a întreprinderilor mici în cazul în care efectuează achiziţii intracomunitare. Din punct de vedere declarativ, art.1.533 stabileşte anumite obligaţii pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA conform art.153 (cum este cazul întreprinderilor mici care derulează operaţiuni impozabile), respectiv comunicarea printr-o notificare a organului fiscal, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, a următoarelor informaţii:

• Suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153;
• Suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153;
• Suma totală şi taxa aferentă a achiziţiilor de la persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153;
• Suma totală a achiziţiilor de la persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153.
Trebuie reţinut însă că această obligaţie revine numai acelor persoane care realizează o cifră de afaceri de peste 10.000 de euro, dar sub plafonul de 35.000 de euro stabilit pentru regimul special de scutire.

Articol de – Liliana Bolan – capital.ro

Daca o societate este incadrata in categoria microintreprinderilor si plateste in 2004 impozit pe venit, dar la sfarsitul anului 2004 inregistreaza o pierdere, iar in anul 2005 trece la impozit pe profit, pierderea este deductibila la calculul profitului realizat in anul 2005?

De asemenea, la alineatul (4) al aceluiasi articol (art. 26) se precizeaza ca contribuabilii care au fost platitori de impozit pe venit si care anterior au realizat pierdere fiscala intra sub incidenta prevederilor alineatului (1) de la data la care au revenit la plata impozitului pe profit. Aceasta pierdere se recupereaza pe perioada cuprinsa intre data inregistrarii pierderii fiscale si limita celor 5 ani.

In anul 2001, societatea a realizat o pierdere de 500.000 lei pe care ar trebui sa o recupereze in urmatorii 5 ani, dar cu conditia sa fie platitoare de impozit pe profit. Impozitul platit este 0 lei.

Incepand cu anul 2002 a devenit platitoare de impozit pe venitul microintreprinderilor, iar impozitul pe care l-a platit a fost de 1,5% aplicat la total venituri (presupunem ca in anul 2002 veniturile totale au fost de 200.000, iar cheltuielile totale 100.000 lei).

In anii 2003 si 2004, societatea a ramas microintreprindere si a platit impozit pe venitul microintreprinderilor de 1,5% aplicat la total venituri.

Pierderea de 200.000 + 400.000 = 600.000 lei acumulata in anii 2003 si 2004 nu poate fi dedusa fiscal din profitul anului 2005 deoarece in acesti 2 ani societatea nu a fost platitoare de impozit pe profit si nu a declarat prin nici o declaratie pierderea fiscala realizata. Din punctul de vedere al fiscului, pierderile realizate in anii in care o societate este microintreprindere sunt pierderi nefiscale.

In anul 2005, societatea a redevenit platitoare de impozit pe profit si a realizat un profit impozabil de 200.000 lei. Nu trebuie sa plateasca nici un impozit pe profit deoarece isi deduce 200.000 lei din pierderea de 500.000 realizata in anul 2001. Astfel, ii mai ramane de dedus inca 300.000 din pierderea realizata in 2001.

In anul 2006, societatea a realizat un profit impozabil de 700.000 lei. Impozitul pe profit pe care trebuie sa il plateasca este de (700.000 – 300.000) x 16% = 64.000 lei.

via – contabilul.ro

modelul pentru notele explicative la bilant, numarul 2 si 3 le gasiti pe link-ul dat in postul pus inainte de acesta. vizitati topic-ul respectiv deoarece o sa punem acolo toate notele explicative aferente bilantului contabil la 31.12.2006.

link aici – http://www.contacafe.ro/topic11212.html

click pe link ca sa mergeti la topic – http://contacafe.ro/forum/viewtopic.php?p=3110#3110

Companiile pot opta pentru depunerea deconturilor de TVA de doar doua ori pe an, in loc de fiecare luna, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Finantelor.

Conditia este sa nu aiba activitate in cel putin jumatate din aceasta perioada.