Potrivit principalelor direcţii de acţiune ale Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală în anul 2017, destinate creşterii nivelului colectării veniturilor bugetare, la punctul 11, s-a stabilit “selectarea şi programarea în inspecţie fiscală începând cu perioada imediat următoare a unui număr mai mare de mari contribuabili cu un accent deosebit a...
În urma verificărilor efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală la o societate comercială, având ca obiect de activitate „fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții”, s-a constatat faptul că aceasta a efectuat o serie de tranzacţii aferente unor operațiuni fictive, pentru a putea deduce...
Agentia Nationala de Administrare Fiscala propune Ministerului Finantelor Publice simplificarea procesului de administrare a impozitului pe veniturile persoanelor fizice. Totodata, la cererea MFP, ANAF a transmis si cateva observatii la Amendamentele primite de la Comisia de buget finante a Camerei Deputatilor la proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei...
ANAF propune, spre dezbatere publică, proiectul de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind informaţiile conţinute de registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, precum și metodologia şi procedura de înregistrare a acestora. Soluția identificată a...
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, cu președintele ANAF, Bogdan Stan, pentru evaluarea stadiului implementării celor 14 măsuri care au ca scop îmbunătățirea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Premierul le-a transmis participanților la întâlnire că...
ANAF reamintește contribuabililor că termenul de depunere a declarațiilor fiscale în această lună este 27 martie și că, începând cu luna aprilie, va demara acțiuni de control fiscal dedicate verificării legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității stabilirii bazelor de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată și...
În vederea îmbunătățirii relației dintre contribuabil și ANAF, Agenția Națională de Administrare Fiscală implementează un nou sistem intern de comunicare, pentru facilitarea accesului la informațiile de interes public, în timp real. Direcțiile Generale Regionale ale Finanțelor Publice și structura centrală a ANAF vor comunica în cadrul unui mecanism unitar,...
Referitor la informațiile apărute în presă cu privire la promovarea în funcții de conducere a unor șefi de serviciu din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, ANAF precizeaza următoarele: Potrivit unei adrese din data de 2.03.2017 transmise de Ministerul Finanțelor Publice - Agenției Naționale de Administrare Fiscală - toate promovările...
Pe site-ul oficial al Ministerului Finanţelor Publice a fost publicat azi, 20.03.2017 - Proiectul de Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.170/2016 privind impozitul specific unor activități . Proiectul de ordin precizează că persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit sunt obligate la plata impozitului...
In cel mult un an de la data înregistrării în registrul comerțului a mențiunii de dizolvare a unei societăţi trebuie finalizată şi lichidarea acesteia, termenul putând fi prelungit cu încă un an, la cererea lichidatorului, dar nu mai mult de două ori, conform articolului 260 din Legea nr. 31/1990...
Începând cu luna martie 2017 Ministerul Finanțelor Publice a decis, temporar, sistarea ocupării posturilor vacante, precum și suspendarea promovărilor în grad și funcție pentru personalul din aparatul central și instituțiile subordonate. Aceste măsuri au fost luate în vederea încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul anului 2017 și...
Premierul Sorin Grindeanu a analizat, în cadrul întâlnirii de lucru cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, propunerile acestora pentru creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor și pentru îmbunătățirea relației dintre administrația fiscală și contribuabilii persoane fizice și juridice. Sunt avute în vedere o serie de măsuri...
Potrivit MFP - proiectul are ca scop clarificarea măsurilor introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal și prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Documentul cuprinde prevederi referitoare la...
În construcția bugetară pentru anul 2017 nu s-au alocat fonduri care să susțină acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, până la nivelul maxim prevăzut de lege (25% din salariul de bază), de care au beneficiat inspectorii antifraudă în anii precedenți. Fondul total bugetar aprobat pentru anul 2017 repartizat...
Pe site-ul oficial al MFP a fost publicat în data de 03.03.2017 - un Proiect Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1/2016, ce aduce o serie de schimbări asupra: A. Titlul I - Dispoziții generale B. Titlul...
error: Conținutul este protejat !!