Unul dintre testele de performanță ale unei aplicații de gestiune a datelor financiare-contabile ale unei companii este redat de maniera de transpunere a înregistrărilor pe parcursul unei perioade de referință, la nivelul declarațiilor fiscale. Practic, acuratețea datelor preluate în cadrul formularelor fiscale este direct proporțională cu parametrii de performanță ai aplicației informatice utilizate.
Astfel, cu cât un software contabil va respecta cu rigurozitate principiile contabile în prelucrarea și înregistrarea datelor operative cu atât gradul de conformare fiscală va fi maximizat. Acest aspect al conformității fiscale este primordial pentru orice companie, întrucât manifestă o serie de incidențe asupra menținerii unei relații armonioase cu instituțiile statutului și nu numai.
În acest sens, acesta ar reprezenta unul dintre principalele fundamente pentru decizia adoptării în cadrul companiei tale a unui soft de gestiune performant a datelor financiar-contabile. Și cum piața produselor software din România este marcată de diversitate în acest spectru, procesul de selecție nu este unul tocmai facil. Scanarea procesului de afaceri, în sensul identificării punctelor critice și a manierei concrete de adresare a acestora este un reper fundamental atunci când alegem un program de gestiune a a datelor companiei.
Și cum afacerile momentului sunt definite de tot ceea ce reprezintă complexitate, modificări legislative care trebuie puse în aplicare cu celeritate și necesitatea acurateței datelor, un soft care să contribuie la satisfacerea acestor cerințe este esențial.
Călătoria spre explorarea manierei de funcționalitate a aplicației NextUP a dovedit caracterul complexității și al dinamismului – DETALII AICI. Încă de la primul pas conturat sub cupola episodului de intro sunt fixate o serie de aspecte motivaționale în ceea ce privește alegerea utilizării aplicației NextUP ERP în cadrul companiei tale.
Primul pas în pătrunderea universului conturat de explorarea aplicației NextUP ERP a fost legat de una dintre cele mai importante operațiuni atunci când discutăm despre realizarea tranziției spre utilizarea unui alt soft de gestiune a datelor financiar-contabile a companiei, și anume importul de date.
Direcția urmată în conturarea minighidului a fost redată de aspectele legate de exportul de date, gestionarea datelor din sfera personal și salarizare, aspecte legate de confidențialitatea și securitatea datelor prin definirea userului cu drepturi restricționate, aspecte legate de configurarea listei de parteneri în cadrul aplicației, definirea centrelor de cost, aspecte legate de facturare, încasări și plăți, rapoarte financiar-contabile etc.
Imaginea traseului explorării aplicației NextUP ERP poate fi vizualizată punctual în cadrul imaginii de mai jos:



Așadar, mai sus regăsești imaginea a ceea ce reprezintă exploarea pas cu pas a aplicației NextUP ERP prin intermediul celor 14 episoade.
Episodul de astăzi continuă cu exemplificarea manierei de întocmire a unei alte declarații fiscale foarte frecvent întâlnită în practica financiar-contabilă a companiilor, și anume: D390-Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare. Dacă episodul anterior a reflectat aspecte legate de întocmirea asistată de către NextUP ERP a decontului de taxă pe valoare adăugată, astăzi ne oprim în dreptul reperului unei declarații recapitulative. Nu putem să intrăm în universul pragmatic al subiectului fără să identificăm câteva repere informaționale cu privire la acest formular fiscal.
Declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare. Repere informaționale

Pentru a contura câteva repere informaționale în ceea ce privește declarația D390, vom răspunde punctual la o serie de întrebări ghidate de necesitatea antreprenorului de a înțelege aspectele fiscale din jurul acestui formular.
Cine trebuie să transmită declarația D390?
Declarația fiscala D390 se transmite de către persoanele impozabile plătitoare de taxă pe valoare adăugată conform art. 316 sau 317 din cadrul Codului Fiscal (Legea 227/2015).
Cu ce regularitate se depune declarația D390 și care este termenul privind transmiterea acestuia?
Declarația D390 se depune lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care au avut loc operațiunile care fac obiectul acesteia. Mai concret, termenele precise privind transmiterea acestui formular sunt prevăzute prin intermediul calendarului obligațiilor fiscale, disponibil prin intermediul site-ului ANAF, pe baza accesării link-ului: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Calendar/Calendar_obligatii_fiscale_2025.htm. Astfel, lunar, vei putea să te informezi cu privire la data exactă privind obligativitatea transmiterii către ANAF a acestui formular fiscal cu caracter recapitulativ.
Concret, pentru ce tipuri de operațiuni se transmite D390?
Persoanele impozabile plătitoare de TVA depun acest formular în luna în care ia naștere exigibilitatea taxei pentru următoarele tipuri de operațiuni:
Livrări intracomunitare scutite de taxă pentru care exigibilitatea taxei a luat naștere în luna calendaristică respectivă;
Livrări de bunuri efectuate în cadrul unei operațiuni triunghiulare (,,livrări intracomunitare cu cod T, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naștere în luna calendaristică respectivă”)
Achiziții intracomunitare de bunuri supuse taxării, a căror exigibilitate de taxă a luat naștere în luna calendaristică respectivă;
Livrări intracomunicare de bunuri pentru care exigibilitatea taxei intervine în luna calendaristică respectivă;
Etc.
Unde se găsesc instrucțiuni clare cu privire la maniera de completare a formularului?
În ceea ce privește direcțiile de ,,orientare” raportat la completarea câmpurilor declarației D390, acestea sunt specificate în cadrul Ordinului nr. 705 din 11 martie 2020 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (390 VIES) ,,Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare”, anexa nr. 2.
De unde se poate descărca varianta actualizată a formularului pentru completarea manuală a acestuia?
Ultimele actualizări ale formularului D3900 se regăsesc prin intermediul site-ului ANAF, la secțiunea Servicii online, Descărcare declarații electronice, prin accesarea link-ului: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/390.html. Ultima variantă actualizată a formularului este din data de 25.06.2025 pentru versiunea JAVA sau 07.05.2024 pentru versiunea PDF.
Acestea ar fi câteva repere în ceea ce privește una dintre declarațiile recapitulative depuse lunar de către anumite categorii de contribuabilii. Un aspect important de care trebuie să ținem cont este legat de maniera transmiterii acestui formular, care se realizează exclusiv utilizând instrumente de comunicare la distanță. Astfel, în practica financiar-contabilă, specialiștii apelează la aplicații de gestiune a datelor financiar-contabile care să le ofere un grad ridicat de acuratețe a prelucrării datelor în vederea generării corecte a acestor declarații fiscale. Una dintre aceste soluții moderne este reprezentată de softul NextUP ERP. În cele ce urmează vom prezenta maniera de completare a declarației D390 prin intermediul acestui soft.
Prelucrarea declarației D390 prin intermediul NextUP ERP
Pentru a genera declarația recapitulativă D390 prin intermediul acestui soft, vom parcurge mai multe etape care vor fi prezentate în cele ce urmează. Declarația D390 poate fi regăsită în cadrul secțiunii Rapoarte, Contabilitate, Declarații fiscale.

Parametrii de customizare ai declarației sunt redați de:
Aspecte generale;
Aspecte legate de persoana care întocmește declarația;
Opțiuni semnătură digitală;
Locații.
Aspectele generale vizează luna de referință în ceea ce privește întocmirea declarației și mențiuni legate de caracterul rectificativ al acesteia

De asemenea, vor fi menționate informații cu privire la persoana responsabilă de întocmirea declarației.

Acestea ar fi câteva dintre reperele conceptuale în ceea ce privește una dintre declarațiile informative depuse de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 sau 317 din cadrul Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. De asemenea, am punctat aspectele introductive cu privire la generarea acestui formular prin intermediul NextUP ERP. Următorul episod va continua cu descrierea protocolului de generare a acestei declarații cu ajutorul aplicației precum și cu menționarea uneia dintre metodele de transmitere a acesteia către ANAF.
Referințe principale de informare
– Codul fiscal din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015), Publicat în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.
– Ordin nr. 705 din 11 martie 2020 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (390 VIES) ,,Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare”, Publicat în Monitorul Oficial nr. 217 din 17 martie 2020.
– Soft NextUp ERP, versiunea 8.74.0.0.


