CNPP – precizări referitoare la formatul și conținutul adeverinței care atestă încadrarea unor perioade în condiții de grupa I și/sau a II-a de muncă

1
229

Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive.

Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

Prin documente verificabile se înţelege:

· actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă;
· contractul individual de muncă;
· contractul colectiv de muncă;
· decizii interne;
· act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu;
· extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative.

ATENȚIE – facilitățile fiscale, prelungite până la 31 iulie 2020 (oficial ANAF) – click aici

Angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu (art. 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).

În situaţia în care, în urma verificărilor, se constată nerespectarea legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă.

INFO – Care este termenul de depunere pentru D 101 în anul 2020 – declararea și plata impozitului pe profit pentru anul 2019 (info) – click aici

Adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, la normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG 257/2011, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.

Adeverinţele întocmite şi eliberate anterior datei de 24 septembrie 2008, data intrării în vigoare a Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 590/2008, care nu au fost valorificate la stabilirea şi/sau recalcularea pensiilor, se utilizează la stabilirea şi/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condiţiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul anexei 14.

Adeverinţele întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 590/2008, până la data de 31 decembrie 2010, vor putea fi valorificate la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condiţiile de fond şi formă prevăzute de acesta.

PENTRU A DESCARCA MODELUL DE ADEVERINTA – CLICK AICI

SURSA – CNPP

Anunțuri publicitare

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.