Registrul ONG (entități/unități de cult) pentru deducerile fiscale – ce a adus nou Ordinul ANAF 819/2019 (plus link oficial registru)

3
2052

Dupa cum stiti, de saptamana trecuta, in Monitorul Oficial nr. 223 din 22.03.2019, a fost publicat Ordinul Presedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 819 din 19 Martie 2019text integral – pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, precum și a modelului și conținutului unor formulare.

AVAND IN VEDERE CELE DE MAI SUS, va supunem atentiei cateva precizări suplimentare – via AJFP Dambovita (institutie careia ii multumim pentru posibilitatea preluarii informatiilor) :

– Potrivit prevederilor Codului fiscal aşa cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 30/2019, sponsorizările efectuate de plătitorii de impozit pe profit şi de impozit pe veniturile microîntreprinderilor către ONG-uri sau unităţi de cult, începând cu data de 1 aprilie 2019, vor putea fi scăzute de acestea din impozitele datorate, în anumite limite, doar dacă beneficiarii sumelor sunt înscrişi în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

UPDATE – Formularul 163 – Cerere de înscriere/radiere în/din Registrul entităților/unităților de cult (ANAF a publicat PDF-ul inteligent) – click aici

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

– În mod similar, persoanele fizice vor putea redirecţiona 3,5% din impozitul datorat pe veniturile din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, salarii, pensii sau cedarea folosinţei bunurilor, către ONG-uri sau unităţi de cult, începând cu data de 1 aprilie 2019, doar dacă beneficiarii sumelor sunt înscrişi în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

– REGISTRUL se organizează de ANAF. Înscrierea în registru se realizează pe baza solicitării entităţii, dacă sunt îndeplinite cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele condiţii:

a) desfăşoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declaraţiei pe propria răspundere;
b) şi-a îndeplinit toate obligaţiile fiscale declarative prevăzute de lege;
c) nu are obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile;
d) a depus situaţiile financiare anuale, prevăzute de lege;
e) nu a fost declarată inactivă, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală.

Registrul va fi public, potrivit legii, se va afisa pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, la adresa www.anaf.ro/lnformatii publice – mai exact aici CLICK PE LINK.

– Înscrierea în registru se solicită prin depunerea Formularului 163 “Cerere de înscriere/radiere în/din Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale”. Cererea se completează cu ajutorul aplicației informatice afișată pe site-ul ANAF și se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

– Împreună cu cererea, entitatea/unitatea de cult depune și certificatele de atestare fiscală eliberate de organele fiscale locale, în a căror evidență aceasta este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe locale.

– Cererea se soluționează în termen de 10 zile de la depunere, de către compartimentul cu atribuţii în gestiunea registrului contribuabililor și declaraţiilor fiscale din cadrul organului fiscal competent în a cărui evidență fiscală este înregistrată entitatea/unitatea de cult.

REVEDEȚI PREZENTAREA
Registre ANAF
Articolul precedentBilanț contabil anual la 31.12.2018 (ANAF 2019) – actualizare noua la PDF-ul inteligent oficial (atenționare deschidere document – rânduri și corelații corecte)
Articolul următorNEWS – la data de azi, inspectorii ANAF Antifraudă au aplicat sancțiuni de peste 7,6 milioane de euro, în cadrul operațiunii ”Integrum”
Dupa cum stiti, de saptamana trecuta, in Monitorul Oficial nr. 223 din 22.03.2019, a fost publicat Ordinul Presedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 819 din 19 Martie 2019 - text integral - pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului entităților/unităților de cult pentru care...registrul-ong-entitati-unitati-de-cult-pentru-deducerile-fiscale-ce-a-adus-nou-ordinul-anaf-819-2019-plus-link-oficial-registru

3 COMENTARII

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.