Am făcut parteneriat cu ANAF pentru monitorizarea contabililor – declarație Președinte CECCAR

4
94

La nivel național sunt peste 40.000 de experți contabili, din care 25.000 fac parte din Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați (CECCAR), organism profesional condus de prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova. Prezent la Universitatea din Craiova, ca invitat la jubileul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, președintele CECCAR a acordat pentru GdS un interviu în cadrul căruia a precizat că se încearcă o corectă monitorizare a experților contabili, pentru a înlătura persoanele care practică astfel de activități fără viză.

De asemenea, președintele CECCAR a vorbit și despre perspectiva profesiilor de contabil și de expert-contabil.

GdS: Domnule profesor, reprezentați contabilii autorizați și experții contabili din România. Care sunt dificultățile cu care se confruntă cei care practică această profesie ?

Robert Șova: Profesia contabilă se confruntă astăzi cu probleme strâns legate de cele ale mediului economic. Există o anumită restructurare a acestui domeniu. Profesia de contabil, câștigând din parteneriatul cu mediul economic, este și ea afectată. Modelele de business s-au schimbat.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Abonează-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

Vorbim aici de firme mari, de IMM-uri și firmele mai mici. Legea contabilității permite astăzi desfășurarea profesiei de contabil atât în calitate de angajat, nefiind necesară apartenența la organismul profesional, dar și în calitate de expert contabil, care reprezintă o calificare, o certificare de competenţe, care îți dă posibilitatea să lucrezi și ca liber profesionist.

Niște prevederi puţin neclare din Legea contabilităţii au creat în piaţă posibilitatea ca această activitate să nu fie foarte atent monitorizată.

Schimbări preconizate de MFP în noul proiect de lege pentru auditori și experți contabili – IMPORTANT – click aici

Tocmai de aceea noi am solicitat ANAF ca, atunci când verifică o firmă, să verifice în primul rând dacă contabilitatea firmei răspunde rigorilor legii. Fie ar trebui să aibă un departament de contabilitate în care să fie angajată măcar o persoană cu studii economice superioare, fie să externalizeze acest serviciu către un liber profesionist expert-contabil. Încă mai este de lucru din acest punct de vedere, dar eu cred că, în urma parteneriatului pe care îl avem cu ANAF-ul, având în vedere interesul comun, lucrul acesta se va rezolva.

SUrsa si continuarea – click aici

4 COMENTARII

  1. Nu cred ca e necesar ca persoana sa fie cu studii superioare. Mi-e imi tine contabilitatea femeia de serviciu. Problema e doar de raspundere. In cazul in care ai angajat o persoana calificata aceasta si raspunde pentru ce face. In rest nu conteaza cine tine contabilitatea, raspunderea fiind a administratorului.

  2. Sa ne spuna dl. presedinte al CECCAR , ce face CECCAR-ul pt contabili, cu cei ajuta, in afara faptului ca este o organizatie PARAZIT care traieste din contributia membrilor ei, adica pe spatele contabililor.
    Nu l-am auzit sa spuna de ex. ANAF-ului ca D394 este o ineptie, ca ne-am saturat de notificarile ANAF-ului pt orice eroare in declaratii.

  3. am iesit acum cativa ani din „nobila ingramadeala” CCECAR oripilata de jecmaneala practicata : cotizatii , taxe , impozite , cursuri , publicatii , etc . Sunt angajata la o firma privata , nu le mai dau bani , nu mai platesc eu contributii sociale si alte impozite nici la stat 🙂 … sa cred ca multi au procedat asa si nu mai au fonduri suficiente pentru sedii si salarii ? mai ,mai…..

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.