Activitatile cu caracter ocazional desfasurate de zilieri – info util

1
122

Dupa cum am precizat si in articolele anterioare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276/20.04.2011, a fost publicată Legea nr. 52/2011 – text integral – privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, ale cărei prevederi le prezentăm mai jos – extrase dintr-un info oficial.

Zilierul este persoana fizică care are capacitate de muncă, cu vârstă peste 16 ani şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional.

Beneficiarul de lucrări este persoana juridică pentru care zilierul execută activităţi cu caracter ocazional.

Registrul de evidenţă a zilierilor este un registru cu regim special întocmit de către beneficiar pentru a ţine evidenţa zilnică a zilierilor.

MODEL REGISTRU EVIDENTA ZILIERI (FORMAT WORD) – CLICK AICI

Raportul dintre zilier şi beneficiar se stabileşte fără încheierea unui contract de muncă.

Activităţile cu caracter ocazional se pot presta în următoarele domenii:

– agricultură, vânătoare şi pescuit; silvicultură, exclusiv exploatări forestiere; piscicultură şi acvacultură; pomicultură şi viticultură; apicultură; zootehnie; spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi cu caracter cultural; manipulări de mărfuri; activităţi de întreţinere şi curăţenie.

Beneficiarul-angajatorul are ca şi obligaţii, înfiinţarea Registrului de evidenţă al zilierilor şi păstrarea la sediu, completarea acestuia înainte de începerea activităţii şi prezentarea organelor de control abilitate. De asemenea, angajatorul va prezenta lunar până cel târziu la data de 5 a fiecărei luni, către inspectoratul de muncă unde îşi are sediu un extras al Registrului de evidenţă al zilierilor.


Pentru veniturile realizate de persoanele fizice din exercitarea activităţilor cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri se reţine cota de 16% reprezentând impozit pe venit, de către beneficiar.
Nu se datorează contribuţii sociale obligatorii nici de către zilier, nici de către beneficiar.

INSTRUCTIUNI COMPLETARE REGISTRU ZILIERI – CLICK AICI

Activitatea desfăşurată în condiţiile prezentei legi nu conferă zilierului calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, sistemul asigurărilor sociale pentru şomaj şi nici în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Acesta va putea încheia, opţional, o asigurare de sănătate şi/sau de pensie.

SURSA – www.finantevalcea.ro

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.