AcasăGeneralSchimbări aduse cecului, cambiei şi biletului la ordin

Schimbări aduse cecului, cambiei şi biletului la ordin

Guvernul a decis în şedinţa de miercuri, 26 martie 2008, modificarea şi completarea Legii nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, permiţându-se astfel pe lângă procesarea manuală a acestora şi procesarea automată. Totodată, se reglementează procedura de prezentare electronică la plată a cambiei şi biletului la ordin, definindu-se mult mai clar cuprinsul semnăturilor de pe acestea şi se elimină foaia de prelungire şi referirile la verso-ul instrumentelor.

În aceeaşi şedinţă, Executivul a hotărât şi modificarea şi completarea Legii nr.59/1934 asupra cecului, care va permite, de asemenea, procesarea automată a acestora.

Din momentul asigurării cadrului legal, este necesară o perioadă de tranziţie de la modul de procesare actual, manual, la modul de lucru bazat pe transmiterea de imagini, estimată la cel puţin patru luni.

Aceste modificări sunt menite să reducă durata ciclului de compensare şi decontare, precum şi costurile de procesare a instrumentelor de debit, asigurând un nivel ridicat de securitate, în concordanţă cu cele mai bune practici în domeniu. Astfel, noul sistem ar urma să furnizeze servicii de plăţi operative şi eficiente pentru instituţiile de credit şi pentru utilizatori non-bancari.

Banca Naţională a României, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au demarat, în cadrul Programului de Convergenţă şi în parteneriat cu reprezentanţii comunităţii bancare, un proiect special, constând în identificarea şi implementarea unei soluţii de procesare automată a acestor instrumente de plată, precum şi în adaptarea legislaţiei relevante.

sursa – www.mfinante.ro


Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!

Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura