nu mai depunem declaratia semestriala la mediu

0
149

Taxa pentru emisiile de poluanti in atmosfera provenite de la masini, platita de operatorii economici la Administratia Fondului pentru Mediu, va fi eliminata, deoarece, prin corelare cu taxa auto, s-ar ajunge la o dubla taxare, a declarat, marti, ministrul mediului, Attila Korodi.
„Noua lege privind organizarea Fondului pentru Mediu elimina taxa pentru emisiile de poluanti provenite de la surse mobile, încasate de la operatorii economici, asa-zisa taxa pe teava de esapament.”
„Noua taxa de prima înmatriculare se coreleaza direct cu emisiile de poluanti si nu mai este normal sa se faca mai faca si aceasta taxare pentru ca, din punctul nostru de vedere, s-ar ajunge la o dubla taxare”, a explicat ministrul mediului si dezvoltarii durabile, Attila Korodi.
Potrivit acestuia, proiectul de lege privind organizarea Fondului pentru Mediu se afla în circuitul ministerial de avizare.
Conform Ordonantei de Urgenta 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobata prin Legea 105/2006, operatorii economici achita la Fondul pentru Mediu o taxa pentru emisiile de poluanti în atmosfera provenite de la surse mobile – masini.
Potrivit actului normativ mentionat, operatorii economici platesc 0,02 lei/kg pentru pulberi, 0,04 lei/kg pentru oxizi de azot si oxizi de sulf, 12 lei/kg pentru plumb, 16 lei/kg pentru cadmiu si 20 lei /kg pentru emisiile de mercur si cele de poluanti organici persistenti.
În ceea ce priveste încasarile din aceasta taxa, presedintele Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM), Mihai Toti, a declarat, pentru NewsIn, ca valoarea acestora „este mica, pentru ca taxa în sine este una modica”.

sursa – www.adreseutile.ro

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.