AcasăRaportari contabile semestrialeDeclaraţia de inactivitate pe propria răspundere nu se mai depune in contul...

Declaraţia de inactivitate pe propria răspundere nu se mai depune in contul raportarii contabile la 30.06.2011

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din OMFP nr. 2.234/2011 – text integral – publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483/2011, Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2011 a operatorilor economici se foloseşte de persoanele care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi care, în exerciţiul financiar precedent, au înregistrat o cifră de afaceri peste echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro.

Potrivit pct. 2.18 din Anexă, operatorii economici care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2011, cei care în tot semestrul I 2011 s-au aflat în inactivitate temporară, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2011.

Program pentru generarea bilantului la 30.06.2011 (PDF) – click aici

De asemenea, nu întocmesc raportări contabile nici entităţile nou-înfiinţate în cursul anului 2011.

Atenţie! Operatorii economici care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2011 nu mai au obligaţia depunerii declaraţiei de inactivitate pe propria răspunde la unităţile teritoriale ale MFP.

Formatul electronic al raportărilor contabile conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de MFP, care este pus la dispoziţia operatorilor economici gratuit de unităţile teritoriale sau poate fi descărcat de pe portalul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, categoria Asistenţă Contribuabili/Programe Utile/Situaţii financiare.

Raportările contabile la 30 iunie 2011 se vor depune până cel mai târziu 16 august 2011.

via – www.finantevalcea.ro

7 COMENTARII

  1. Va rog, ce articol zice:
    „”Operatorii economici care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2011 nu mai au obligaţia depunerii declaraţiei de inactivitate pe propria răspunde la unităţile teritoriale ale MFP.””

  2. In ordin nu scrie de faptul ca societatile infiintate in 2011 nu depunbilant la 31.06. Mai sunt si alte acte normative care prevad acest lucru?

  3. Buna ziua!
    in niembrie 2011 am infiintat o asociatie non-profit. daca nu am efectuat pana la finele anului decat decontari ale cheltuielilor de infiintare, ce depun la finante pentru incheerea anului fiscal? declaratie pe propria raspundere ca nu am avut activitate sau bilant contabil.
    va rog sa ma ajutati.
    va multumesc anticipat.
    Carolina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!